Saturday, October 18, 2008

Lidia -ziua in care a ars Auditoriumul

Lidia Veciunca este prima noastra studenta romanca la Cedar College in Africa de Sud. Desi am cunoscut-o numai in Africa, ma leaga de ea o prietenie aparte. Mult din ceea ce voi impartasi aici, va fi de la ea, desprea ea sau cu ea.

Mai jos este mailul scris de ea in ziua cand a ars Auditoriumul - 14 iunie 2008

Astazi e o zi trista pentru cei de la misiunea Kwasizabantu, Africa de Sud. Sala de predica de zece mii de locuri a ars complet.
Azi dimineata cand ne-am trezit,

soarele stralucea frumos si se parea ca va fi o zi calduroasa de iarna. O zi obisnuita. Nci nu stiam ce avea Domnul in plan.
Pe la ora noua, am primit vestea: Auditorium is burning down!! Am crezut ca e o gluma, dar cand m-am uitat pe geam am vazut un nor de fum
si auditorium era in flacari. Atunci am facut poza aceasta care am sa vi-o trimit. Am alergat acolo, impreuna cu toti oamenii din misiune, si fiecare a adus ce a putut sa stinga focul....Cateva dintre noi fetele am dus stingatoarele de foc de la noi din camin. Dar pe drum oamenii ne-au spus ca e prea tarziu. Eu nu i-am ascultat si am fugit cu butelia aceea, (desi acum nu pot sa imi imaginez cum am putut cara asa o greutate mare), pentru ca am crezut ca vor stinge focul cu ea
Dar nu s-a putut face nimic... Toti am stat si ne-am uitat cum cladirea aceea frumoasa in care multi oameni au auzit Cuvantul lui Dumnezeu ardea… Oamenii au vrut sa aduca apa, dar apa era luata. Adica nu era apa la robinete. Lucru asta nu e neobisnuit aici, deseori de ia apa sau curentul...
A inceput cu un scurt circuit in casa lui Lydia si Arch. Ei au 4 copii mici si locuiau intrun apartament micut in cladirea salii de predici. Focul s-a extins la clipeala ochiului (apartamentul lor era din lemn), dar a putut sa scoata copii si atat! Cand a mers sa mai scoata ceva, s-a ars si a iesit. Are cateva arsuri la maini doar.
Toti oamenii din misiune au venit acolo…. Pe strada, oamenii plangeau, femeile se tineau de cap si plangeau si strigau. Unii se rugau cu voce tare… Parca era sfarsitul lumii… Oamenii cei mai puternici, barbati, plangeau cand vedeau cum se darama acea cladire la care ei au muncit timp de 8 ani de zile.
Cand au construit-o (in anii 80), nu erau multi oameni la misiune, si nu aveau technologie ca in ziua de astazi, asa ca oamenii au lucrat cu mainile lor… In jalea de pe strada am putut sa il vad pe u.Robert, care acum e in varsta de 80 de ani, el a facut toata partea de lemn a cladirii, am vazut pe u.Jack care a facut partea de ciment. Oamenii care au lucrat din greu. A fost si u.Erlo cu fratele sau (u Friedel). Toti am stat inmarmuriti… nimeni nu s-a putut apropia de cladire. In jumatate de ora a ars TOT. Cativa barbati au reusit sa scoata vreo 10-20 banci, in rest: doua pianuri, instalatia de sunet, si toate bancile au ars scrum. Cand cladirea a cazut, a fost un urlet si jeamat mare….
Binenteles ca au chemat pompierii….dar au venit dupa o ora, ca doar suntem in Africa .
U.Erlo a venit acolo si s-a apropiat de Attila (sotul Cristinei), si l-a intrebat: Cum stai cu sanatatea? El nu s-a agitat, nu strigat! Nu a dat vina pe cineva! Ci era preocupat de bunastarea altora. Fratele lui, (u.Friedel) trebuia sa zboare miercuri in Europa la predica, dar nu i-a fost prea bine si doctoral i-a zis sa mai amane o saptamana. Asa ca acum a putut sa fie alaturi de u.Erlo si ceilalti lucratori.

LA ora 11, trebuia sa fie serviciu de predica (in fiecare zi e predica la 11 si seara la 7), dar auditorium fumega. Ne-am strans sala de mese a scolii, si s-a predicat din Iov: Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvantat sa fie numele lui. Si ne-a spus ca Dumnezeu e in control si noi nu trebuie sa intrebam: Dne de ce? Noi nu stim ce sfat a avut Domnul in cer…
In situatii ca si astea se vede ce conteaza pentru noi…. Este Dumnezeu? Sunt lucrurile din aceasta lume? Zicea in predica- poate va ganditi: Doamne, dar a fost pentru slava ta, aici oamenii se intorc la tine, multi au gasit alinare si impacare cu tine…Cum s-a putut intampla asa o tragedie? Nu! Nu! Nu! Noi trebuie sa fim multumitori ca nimeni nu a murit. O cladire se poate reconstrui dar o viata umana nu mai vine inapoi.
Si zicea ca Iov nu i-a pus intrebari lui Dumnezeu, iar lui i s-au luat 10 copii, turme, slujitori, tot. Dar el a stiut ca Dumnezeu e in control si El face tot ce vrea.
Noi nu stim viitorul, dar poate Dumnezeu are ceva in minte sa se faca o alta sala de predica. Noi vrem sa ajutam sa curatam arsurile si orice altceva mai trebuie…. Trebuie sa stam uniti si sa ii fim recunoscatori Domnului ca nu a fost mai rau.
Am fost foarte incurajata de atitudinea Lydiei. Copilul ei de 6 ani, Cobus plangea si zicea: O, toti papucii mi s-au ars in casa…. Iar mama lui i-a zis ca Domnul va purta de grija si el nu trebuie sa se ingrijoreze.
La rugaciune s-a rugat pentru toti oamenii care vor auzi vestea, ca Domnul sa ii mangaie si sa se increada in El, pentru ca Domnul e in control!
Fiti binecuvantati!

-- Do not fear! Jesus is in control!
Lidia Veciunca
Kwasizabantu Mission, South Africa





No comments: